Teme de eseu despre limba și literatura rusă

(direcție socială și umanitară)

1. „Dacă sufletul s-a născut înaripat...” (pe baza versurilor lui M. Tsvetaeva)

2. „Prietene, să ne dedicăm sufletele Patriei noastre cu impulsuri minunate!” (A. S. Pușkin „Către Chaadaev”)

3. Ce este patriotismul? (bazat pe romanul lui L. Tolstoi „Război și pace”)

4. Ce lucrări ale lui M.Yu Lermontov ai sfătui un prieten să citească?

5. „Întotdeauna există un loc pentru faptele eroice în viață”? (M. Gorki)

6. Dragostea este „dezinteresată, dezinteresată, care nu așteaptă recompensă” (pe baza poveștii „Brățara granat” de I.A. Kuprin)

7. „Omule – asta sună mândru!” (bazat pe piesa lui M. Gorki „La adâncimi inferioare”)

8. Nu există nicio legătură mai sfântă decât părtășia” (N.V. Gogol)

9. „Sufletul trebuie să lucreze zi și noapte, și zi și noapte” (N. Zabolotsky)

10. Înțelegerea mea despre poezia „artei pure” din versurile lui A. Fet și F. Tyutchev

11. Este modernă imaginea „Frumoasa Doamnă” a lui A. Blok?

12. Există adevăr în smerenie sau răzvrătire? (pe baza lucrărilor lui F.M. Dostoievski)

13. Dragoste – „romantism, prostie, putregai, artă”? (bazat pe romanul „Părinți și fii” de I.S. Turgheniev)

14. Ce este unic? versuri civile N.A. Nekrasova?

15. De ce M.Yu. Lermontov numește „ciudat” dragostea lui pentru patria sa?

16. „Fiul nu este responsabil pentru tatăl său” (A. Tvardovsky „De drept de memorie”)

17. Care este esența poeziei? (pe baza lucrărilor lui B. Pasternak)

18. „Și fumul Patriei ne este dulce și plăcut” (bazat pe comedia lui A. Griboedov „Vai de înțelepciune”)

19. „Eu cânt Patria mea, republica mea!” (V. Mayakovsky)

20. Cum apare natura în versurile lui S. Yesenin?

21. „Mă enervează că cuvântul „onoare” a fost uitat...” (V. Vysotsky)

22. Disputa între generații în literatură și viață

23. A iubi înseamnă a te sacrifica (pe baza lucrărilor lui A. Kuprin, I. Bunin)

24. Literatura îndreaptă sufletul?

25. Sunt clasicele depășite?

26. Problemă de căutare calea viețiiîn literatură și în viață

27. Omul din Epoca Independenței

28. La ce ar trebui să se aștepte Kazahstanul de la EXPO 2017?

29. Care este puterea iubirii mamei?

30. Profesia mea de vis

31. Viziunea copiilor și a adulților despre lume: comună și diferită

32. Gândurile mele despre pragul maturității

33. Care este scopul artei: de a calma o persoană sau de a o deranja?

34. Poate victoria să devină înfrângere?

35. De ce este nevoie de muncă pentru fiecare persoană?

36. Este bine sau rău să fii egoist?

37. Familia mea este sprijinul meu

38. Luxul mănâncă sufletul unei persoane?

39. Cum poate afecta frumusețea naturii o persoană?

40. Este necesar să distrugi pentru a construi ceva nou?

41. Contemporanul meu... Cum este el?

42. A fi un om pe Pământ

43. Viitorul aparține profesioniștilor

44. Lumea este plictisitoare pentru oameni plictisitori

45. Poate televiziunea să înlocuiască cărțile?

46. ​​​​Principiul meu de viață

47. Afectează bogăția și sărăcia moralitatea?

48. Un om într-un vârtej de evenimente istorice

49. Este ușor să fii tânăr?

50. Care sunt valorile vieții?

Descărcați	Dimensiunea fișierului

Bazarov idolatrizează cunoștințele științelor naturale. În nerăbdarea lui, i se pare că, cu ajutorul științelor naturii, toate întrebările legate de probleme complexe pot fi ușor rezolvate. viata publica, artă, filozofie. Dar Turgheniev, care cunoștea lucrările naturaliștilor germani, idolii anilor șaizeci revoluționari și îl cunoștea personal pe Karl Vogt, atrage atenția nu numai asupra punctelor forte, ci și asupra punctelor slabe ale materialismului vulgar al lui Vogt, Wüchner și Moleschott. Astfel, greșeala grosolană a materialiștilor vulgari a fost o idee simplificată a naturii constiinta umana, despre esența proceselor mentale, care s-au redus la cele elementare, fiziologice.

Să remarcăm că, din punctul de vedere al lui Bazarov, arta este o perversiune dureroasă, un nonsens. Bazarov consideră, de asemenea, sofisticarea spirituală a unui sentiment de dragoste a fi o prostie romantică: „Nu, frate, toate acestea sunt desfrânare și goliciune... Totul este romantism, prostie, putreziciune, artă”, îi spune lui Arkady. Povestea despre dragostea lui Pavel Petrovici pentru Prințesa R. nu este introdusă în roman ca un episod inserat. El apare în roman ca un avertisment pentru arogantul Bazarov. Bazarov se ocupă cu ușurință de toate misterele existenței.

Nu există dragoste, ci doar atracție fiziologică nu există frumusețe în natură, ci doar ciclul etern al proceselor chimice; El invidiază furnica, care, ca insectă, are dreptul „să nu recunoască sentimentul de compasiune, nu ca fratele nostru autodistructiv”. Dar pe lângă adevărul legilor fiziologice, există adevărul naturii umane, spiritualizate. Și o persoană trebuie să ia în considerare faptul că natura la cele mai înalte niveluri este un „templu” și nu doar un „atelier”. Și înclinația lui Nikolai Petrovici pentru visarea cu ochii deschisi nu este putredă sau aiurea. Visele nu sunt o simplă distracție, ci o nevoie firească a omului, una dintre manifestări putere creatoare Duhul lui.

Din capitolul al treisprezecelea, în roman se coace o întorsătură: contradicții ireconciliabile se vor dezvălui cu toată severitatea lor în personajul protagonistului. Conflictul lucrării din exterior (Bazarov și Pavel Petrovici) este tradus în planul intern („duel fatal”) în sufletul lui Bazarov.

Vinovata acestor schimbări se dovedește a fi Anna Sergeevna Odintsova. Dragostea pentru Odintsova este începutul răzbunării tragice pentru arogantul Bazarov: îi împarte sufletul în două jumătăți.

De acum încolo, doi oameni trăiesc și acționează în ea. Unul dintre ei este un adversar convins al sentimentelor romantice, un negător al naturii spirituale a iubirii. Un altul - pasional și spiritual persoana iubitoare, în fața adevăratului mister al acestui sentiment înalt, credințele „științelor naturii” dragi minții lui se transformă într-un principiu, pe care el, negător de tot felul de principii, îl slujește acum, simțind în secret că acest serviciu este oarb, că viața s-a dovedit a fi mai complicat decât ceea ce știu „fiziologii” despre asta”.

De obicei, originile tragediei iubirii lui Bazarov sunt căutate în personajul Odințovei, o doamnă răsfățată, un aristocrat; incapabil să răspundă sentimentelor lui Bazarov, timid și cedând în fața lui. Dar Odintsova vrea și nu poate să se îndrăgostească de Bazarov, nu numai pentru că este aristocrată, ci și pentru că acest democrat, îndrăgostit, nu vrea dragoste și fuge de ea. Este interesant că, în materie de dragoste, căile lui Bazarov și Pavel Petrovici se intersectează odată.

Acest lucru se datorează atitudinii lor față de Fenechka. Pavel Petrovici este atras de spontaneitatea democratică a lui Fenichka: se sufocă în golul intelectualismului său aristocratic. Dar dragostea lui pentru Fenechka este prea transcendentală și eterică: „Deci e frig peste tine”, se plânge eroina lui Dunyasha de aspectul său „pasional”. Bazarov caută în Fenechka o confirmare vitală a concepției sale despre iubire ca o simplă și clară atracție senzuală. Dar această „simplitate” se dovedește a fi mai rea decât furtul: o jignește profund pe Fenechka și de pe buzele ei se aude un reproș moral, sincer și autentic. Lecțiile de dragoste au dus la consecințe grave în soarta lui Bazarov. Ele au dus la o criză în viața sa materialistă unilaterală, vulgară.

Două abisuri s-au deschis înaintea eroului: unul era misterul propriului său suflet, care s-a dovedit a fi mai adânc și mai fără fund decât se aștepta; celălalt este misterul lumii care îl înconjoară. Tragedia situației lui Bazarov se agravează și mai mult sub acoperișul casei părinților săi. Erouului sumbru, retras, rece i se opune marea forță a iubirii părintești dezinteresate care se repezi spre el.

Bazarov vrea să iasă din această lume a iubirii și armoniei, să se străduiască să scape de el însuși, dar nu reușește. Turgheniev îl duce din nou pe Bazarov prin cercul pe care l-a parcurs deja în prima parte a romanului: Maryino, Nikolskoye, casa părinților săi. Dar acum nu-l recunoaștem pe bătrânul Bazarov: disputele lui se estompează, dragostea lui nefericită se stinge. Al doilea cerc al rătăcirilor vieții eroului este însoțit de ultimele pauze; cu familia Kirsanov, cu Fenechka, cu Arkadi și Katya, cu Odintsova și, în sfârșit, ruptura fatală cu bărbatul pentru Bazarov. Desconsiderarea accentuată a lui Bazarov pentru profunzimea și seriozitatea vieții țărănești îl costă scump. Indiferența prefăcută și ironia condescendentă sunt înlocuite de bufonerie: „Ei bine, spune-mi părerile tale despre viață, frate: la urma urmei, în tine, spun ei, toată puterea și viitorul Rusiei, o nouă eră în istorie va începe de la tine. .” – se adresează țăranului.

Eroul nici măcar nu bănuiește că în ochii omului nu este doar un domn, ci și ceva de genul „clovnului unui prost”. Inevitabila lovitură a destinului se citește în episodul final al romanului: există ceva simbolic în faptul că curajosul „anatomist” și „fiziolog” al vieții rusești se sinucide în timp ce autopsia cadavrul unui țăran. Medicina se dovedește a fi incapabilă să-l ajute pe Bazarov într-un moment tragic, lăsându-l pe Bazarov singur cu el însuși.

Și apoi forțele care au fost odată refuzate de el, dar păstrate în fundul sufletului său, vin în ajutorul eroului. Bazarov muribund este simplu și uman: nu mai este nevoie să-și ascundă „romantismul”.

Bazarov moare surprinzător. Nu se gândește la el însuși, ci la părinții săi, pregătindu-i pentru un final teribil. Aproape ca Pușkin, eroul își ia rămas bun de la iubitul său și spune în limba unui poet: „Suflați pe lampa pe moarte și lăsați-o să se stingă”. Dragostea pentru o femeie, dragostea filială pentru tatăl și mama lui se contopesc în conștiința muribundului Bazarov cu dragostea pentru patria sa, pentru Rusia misterioasă, care nu rămâne în niciun caz un mister complet rezolvat pentru Bazarov. Turgheniev a prevăzut multe în nihilismul rus.

El a arătat ce consecințe poate duce forța furiei, disprețului și distrugerii pentru un revoluționar dacă ia forme nihiliste.

1.Aspectul

Înălțime înaltă, haine speciale, frunte mare (parcă ar indica inteligență, abilități de gândire), aspect deosebit (trăsături fizice și faciale). Lipsă de rafinament în aparență, democrație și o anumită grosolănie chiar și în aspect(mâna roșie).

„un bărbat înalt, într-o haină lungă cu ciucuri, care tocmai ieșise din tarantass, și-a strâns strâns mâna roșie goală, pe care nu i-a dat-o imediat.”

„Lungă și subțire, cu o frunte lată, un nas plat în partea de sus, un nas ascuțit în partea de jos, ochi mari verzui și perciune căzute de culoarea nisipului, era însuflețită de un zâmbet calm și exprima încredere în sine și inteligență.”

„Părul lui blond închis, lung și des, nu ascundea umflăturile mari ale craniului său spațios.”

2. Maniere

Se comportă extrem de direct.

„Chiar nu e rău să mănânci”, a remarcat Bazarov, întinzându-se și s-a lăsat jos pe canapea.

„În special, Bazarov nu a spus aproape nimic, dar a mâncat mult.”

3. Comportament democratic

Comunică cu băieții din curte

„Principalul lucru este să nu-i acordați atenție: nu-i plac ceremoniile.”

4. Viziunea asupra lumii

Nihilismul (nu ia nimic de bun, neagă valorile general acceptate. Consideră că principalul lucru este munca și știința care aduce rezultate practice)

„Aristocrație, liberalism, progres, principii”, a spus între timp Bazarov, „gândește-te, câte cuvinte străine... și inutile! Poporul ruși nu are nevoie de ele degeaba.”

„Da, chiar așa. Sper că nu ai nevoie de logică să bagi o bucată de pâine în gură când ți-e foame. Unde ne pasă de aceste abstracții!”

5. Relație cu:

- inteligenta, aristocratie

„Unchiul tău este excentric”, i-a spus Bazarov lui Arkadi, stând în halat lângă patul lui și sugând un tub scurt. - Ce panah in sat, gandeste-te! Unghii, cuie, măcar trimiteți-le la expoziție!”

„Da, asta este! Din amintiri vechi, adică. Din păcate, aici nu există pe cine să captiveze. Am continuat să caut: avea aceste gulere uimitoare, ca cele de piatră, iar bărbia îi era atât de bine rasă. Arkadi Nikolaich, asta e amuzant, nu-i așa?

„Da, îi voi strica, acești aristocrați de district! La urma urmei, toate acestea sunt obiceiuri egoiste, leonine, prostii. Ei bine, și-ar continua cariera la Sankt Petersburg, dacă ar avea o asemenea mentalitate...”

- dragoste

„Dar tot voi spune că un bărbat care și-a pus întreaga viață pe cartea iubirii feminine și când această carte a fost ucisă pentru el, a devenit moale și s-a scufundat până la punctul în care nu era capabil de nimic, o astfel de persoană nu este un bărbat, nu bărbat. Spui că este nefericit: știi mai bine; dar nu toate prostiile au ieșit din el"

„Și care este această relație misterioasă între un bărbat și o femeie? Noi, fiziologii, știm care este această relație. Studiați anatomia ochiului: de unde acea privire misterioasă, așa cum spuneți? Totul este romantism, prostii, putregai, artă. Să mergem să ne uităm la gândac”.

„Și, în plus, iubire... la urma urmei, acest sentiment este prefăcut”

- femei

Subliniază că atitudinea față de femei se bazează doar pe fiziologie (dorește să se vadă astfel)

„Numai ea are astfel de umeri pe care nu i-am mai văzut de mult timp”

„Un corp atât de bogat! - a continuat Bazarov, - chiar și acum la teatrul anatomic "

„Este mai bine să spargi pietre de pe trotuar decât să lași o femeie ia în stăpânire cel puțin vârful degetului”

„Nu m-am rupt, așa că femeia nu mă va rupe.”

Sărutări Fenechka

În același timp, fără să vrea, se îndrăgostește de Odintsova

„Bazarov însuși a simțit că este jenat și s-a enervat. "Asta e pentru tine! Femeile s-au speriat!" - se gândi el și, trântindu-se pe un scaun nu mai rău decât Sitnikov, a vorbit cu o obraznicie exagerată, iar Odințova nu și-a luat ochii limpezi de la el.

„În primele minute ale vizitei, comportamentul lui Bazarov a avut un efect neplăcut asupra ei, precum un miros urât sau un sunet ascuțit; dar ea și-a dat imediat seama că se simțea stânjenit și asta chiar a flatat-o. Numai vulgaritatea a respins-o, dar nimeni nu l-ar învinovăți pe Bazarov pentru vulgaritate.”

„Cât de smerit am devenit”, îşi spuse el în sinea lui.

- căsătorie, familie

„Încă acordați importanță căsătoriei; Nu mă așteptam la asta de la tine"

„Da! a vorbit un sentiment înrudit, spuse Bazarov calm. „Am observat că persistă în oameni cu încăpățânare.” O persoană este gata să renunțe la tot, se va despărți de orice prejudecată; dar să recunoaștem că, de exemplu, un frate care fură batistele altora este un hoț este peste puterile lui. Și într-adevăr: fratele meu, fratele meu, nu este un geniu... este posibil?

- sentimente

„Este un lucru uimitor”, a continuat Bazarov, „acești vechi romantici! Își vor dezvolta sistemul nervos până la iritare... ei bine, echilibrul va fi perturbat.”

- parintii

Pe de o parte, îi iubește în felul lui. Pe de altă parte, nu este atras de ei, vine rar și în adâncul lor nu îi respectă cu adevărat.

„Sunt oameni buni, mai ales tatăl meu: este foarte amuzant. Sunt singurul pe care îl au.”

„Nu o cunoști pe mama ta, Evgeny. Ea nu este doar o femeie grozavă, este foarte inteligentă, într-adevăr. În această dimineață, ea a vorbit cu mine o jumătate de oră și a fost atât de practic și de interesant.”

„- Da! Pentru scurt timp... Bine. - Vasili Ivanovici scoase o batistă și, suflandu-și nasul, se aplecă aproape până la pământ. -- Ei bine? asta... totul va fi. Am crezut că ești cu noi... mai mult. Trei zile... Asta, asta, după trei ani, nu este de ajuns; nu este suficient, Evghenie!”

„Abandonați, ne-a abandonat”, a bolborosit, „a fost plictisit de noi, acum, unul!” - a repetat de mai multe ori si de fiecare data si-a adus mana inainte cu degetul aratator despartit. Apoi Arina Vlasyevna s-a apropiat de el și, sprijinindu-și capul gri de capul lui gri, a spus: „Ce să faci, Vasia, fiul este o bucată tăiată: a vrut - a zburat, a vrut - a zburat departe; iar tu și eu, ca ciupercile de miere într-un copac scobit, stăm unul lângă altul și nu ne mișcăm niciodată Doar eu voi rămâne neschimbat pentru tine, așa cum ești pentru mine.

„Bătrânii Bazarov erau cu atât mai încântați de sosirea bruscă a fiului lor, cu atât se așteptau mai puțin la el.”

„Îi iubești, Evgeny?

- Te iubesc, Arkady!

„Ei te iubesc atât de mult!”

„Voiam să spun că ei, adică părinții mei, sunt ocupați și nu își fac griji pentru propria lor nesemnificație, nu le miroase... dar eu... simt doar plictiseală și furie.”

-artă

„Zilele trecute, văd că îl citește pe Pușkin”, a continuat între timp Bazarov. - Te rog, explică-i că asta nu e bine. La urma urmei, el nu este un băiat: este timpul să renunți la aceste prostii. Și vreau să fiu o romantică în zilele noastre! Dă-i ceva util de citit.

Ce să-i dau? - a întrebat Arkadi.

Da, cred că „Stoff und Kraft” („Materia și forța” (germană)) al lui Buchner este pentru primul caz.”

Sunt uimit că Nikolai Petrovici cântă la violoncel.

- știință

Consideră că știința este cel mai important lucru în viață

- educatie

„Creștere? - a ridicat Bazarov. „Fiecare persoană trebuie să se educe pe sine - ei bine, cel puțin ca mine, de exemplu... Și în ceea ce privește timpul - de ce voi depinde de el?"

- natura

„Iar natura este un fleac în sensul în care o înțelegi. Natura nu este un templu, ci un atelier, iar omul este un lucrător în ea.”

- către oameni

Pe de o parte, se chinuiește cu băieții din curte și îi tratează pe țărani. Pe de altă parte, el este oarecum condescendent față de oameni.

„Ar fi chiar așa? - a exclamat Bazarov. „Oamenii cred că atunci când tunetul răcnește, este profetul Ilie care traversează cerul într-un car. Bine? Ar trebui să fiu de acord cu el? Și în plus, el este rus și nu sunt eu însumi rus?

« însăși libertatea de care se bate guvernul cu greu ne va folosi, pentru că țăranul nostru este bucuros să se jefuiască doar pentru a se îmbăta de beție într-o crâșmă.”

„Și l-am urât pe acest ultim tip, Philip sau Sidor, pentru care trebuie să-mi dau drumul și care nici măcar nu-mi mulțumește.”

6. Stima de sine

Pe de o parte, sus. Pe de altă parte, nu există mândrie în el. Acest lucru se reflectă și în prețul morții:

„Mă vei uita”, a început el din nou, „morții nu sunt prieteni pentru cei vii. Tatăl tău îți va spune că acesta este felul de persoană pe care Rusia pierde... Asta e o prostie; dar nu-l descuraja pe bătrân. Orice se bucură copilului... știi. Și mângâie-ți mama. La urma urmei, oameni ca ei nu pot fi găsiți în lumea ta mare în timpul zilei... Rusia are nevoie de mine... Nu, se pare că nu am. Și de cine este nevoie? E nevoie de cizmar, de croitor, de măcelar... vinde carne... măcelar... stai, sunt confuz... E o pădure aici...”

7. Evoluția eroului

Treptat ajunge la ideea că lumea nu se supune numai legilor materiale.

„Locul îngust pe care îl ocup este atât de mic în comparație cu restul spațiului în care nu sunt și nimeni nu-i pasă de mine, iar partea de timp pe care o voi putea trăi este atât de nesemnificativă în comparație cu eternitatea, unde Nu am fost și nu voi fi... Și în acest atom, în acest punct matematic, sângele circulă, creierul funcționează, vrea și el ceva... Ce rușine? Ce fel de prostii?"

Se îndrăgostește de o femeie și își dă seama că teoria lui eșuează.

8. Relațiile cu generația mai în vârstă

Nikolai Petrovici

Îl respectă pe Bazarov și își recunoaște superioritatea intelectuală, în timp ce Bazarov spune că „cântecul lui s-a terminat” (deși îl consideră pe Nikolai Petrovici o persoană destul de drăguță).

Pavel Petrovici

Conflict acut și ostilitate reciprocă de ambele părți (pe aproape toate problemele)

9. Elevii lui Bazarov

Arkady (este interesat de nihilism doar din interes pentru tot ceea ce este cauzat de tineret)

Sitnikov și Kukshina (oameni vulgari incapabili să-i înțeleagă ideile)

10. Concluzie

Tragedia lui Bazarov constă în faptul că, luptă pentru ce este mai bun, a gândit prost teoria sa și a negat legile pe care se construiește viața. Prin urmare, după prăbușirea teoriei, s-a trezit nefericit, nu a găsit niciun alt sprijin în viață, iar moartea eroului pare firească. În plus, Bazarov este singur în căutarea sa. Studenții săi prezentați în lucrare sunt împărțiți în două tipuri: Arkady (care a fost dus de idei în tinerețe, nu înțelege semnificația lor și nu le corespunde în interior) și Kukshina și Sitnikov (oameni pentru care orice teorie este importantă pentru autoafirmare).

1. Atitudine față de femei (dragoste, căsătorie)

... un bărbat care și-a mizat toată viața pe dragostea unei femei și când această carte a fost ucisă pentru el, a devenit moale... acest tip de persoană nu este bărbat, nu este bărbat.

De unde vine acest aspect misterios, așa cum spui? Totul este romantism, prostii. putregai, art.

Acordați importanță căsătoriei; Nu mă așteptam la asta de la tine.

E drăguță? ... Deci de ce naiba ne chemi la ea?

Da, ele [femeile] nu trebuie să înțeleagă deloc conversația noastră.

Nu, de ce să vorbim despre dragoste.

Ce fel de figură este aceasta? Ea nu este ca celelalte femei.

Un domn tocmai mi-a spus că această doamnă este oh-oh-oh. Ei bine, crezi că ea este cu siguranță - oh-oh-oh?

În apele liniştite... ştii! Spui că e rece. Aici este gustul.

Pentru că, frate, că, după observațiile mele, doar ciudații gândesc liber între femei.

Să vedem din ce categorie de mamifere aparține această persoană.

Poftim - femeile s-au speriat!

Un corp atât de bogat! Cel puțin acum la teatrul anatomic.

Da, o femeie cu creier.

Este proaspăt, neatins, și timid, și tăcut și tot ce vrei.

Din asta poți face tot ce vrei.

Dacă vă place o femeie, încercați să obțineți un pic de sens, dar nu puteți - ei bine, nu, întoarceți-vă - pământul nu este o pană.

După părerea mea, este mai bine să spargi pietre de pe trotuar decât să permiti unei femei să ia chiar și vârful degetului.

Tu și cu mine ne-am găsit într-o societate de femei și am fost mulțumiți; dar a părăsi o astfel de societate este ca și cum ai fi stropit cu apă într-o zi fierbinte.

Nu m-am rupt, așa că femeia nu mă va rupe.

Și în plus, dragostea... la urma urmei, acest sentiment este prefăcut.

Dacă o femeie poate ține o conversație timp de jumătate de oră, acesta este deja un semn bun.

Te-am iubit, înainte nu avea niciun sens, iar acum nu mai are niciun sens. Dragostea este o formă, iar propria mea formă este deja în descompunere.

Un romantic ar spune: Simt că drumurile noastre încep să se diverge, dar spun doar că ne-am săturat unul de celălalt.

2. Atitudine față de prietenie și oameni

Tu, frate, tot ești prost, văd...

Fiecare om trebuie să se educe singur.

Singurul lucru bun despre un rus este că are o părere foarte proastă despre sine.

Ce ciudat esti!

Ei bine, nu fi supărată, sissy

Nu are rost să-mi pară rău pentru oameni în general și cu atât mai puțin pentru mine.

... exact, fiecare om este un mister.

...poate o persoană să spună mereu cu voce tare tot ce se întâmplă în el?

Eu, înțeleg asta, am nevoie de idioți ca ăsta.

Vreau să mă încurc cu oamenii, chiar să-i certam și să mă încurc cu ei.

O persoană reală este cea despre care nu există nimic de gândit, dar pe care trebuie să-l ascultăm sau să-l urăști.

Ești un suflet blând, un slab, unde poți să urăști!

Indiferent de calomniile pe care le-ai adresa unei persoane, el, în esență, merită de douăzeci de ori mai rău.

3. Atitudine față de natură

Iar natura nu este nimic, în sensul în care o înțelegi. Natura nu este un templu, ci un atelier, iar omul este un lucrător în ea.

Voi întinde broasca și voi vedea ce se întâmplă înăuntrul ei; și din moment ce tu și cu mine suntem aceleași broaște, mergem doar în picioare, voi ști și eu ce se întâmplă în interiorul nostru.

Mă uit la cer abia atunci. când vreau să strănut.

Oamenii sunt ca copacii în pădure; niciun botanist nu va studia fiecare mesteacăn.

4. Atitudine față de artă și știință

O persoană decentă este de douăzeci de ori mai utilă decât orice poet.

Arta de a face bani, sau gata de hemoroizi!

După părerea mea, Raphael nu merită un ban și ei nu sunt mai buni decât el.

Ai spus asta pentru că nu mă vezi sens artistic, - da, chiar nu o am în mine.

Zilele trecute, l-am văzut citind pe Pușkin... vă rog să-i explicați că nu e bine.

... și ce este știința – știința în general? Există științe, la fel ca și meșteșuguri și titluri; iar știința nu există deloc.

Mai întâi trebuie să înveți alfabetul și apoi să iei o carte, dar nu am văzut încă elementele de bază.

Actualizat: 2017-08-08

Atenţie!
Dacă observați o eroare sau o greșeală de tipar, evidențiați textul și faceți clic Ctrl+Enter.
Procedând astfel, veți oferi beneficii neprețuite proiectului și altor cititori.

Vă mulțumim pentru atenție.

Deja prima cunoștință cu Bazarov convinge: în sufletul său există sentimente pe care eroul le ascunde de ceilalți. Omul de rând încrezător în sine și ascuțit al lui Turgheniev este foarte, foarte greu de privit. O inimă anxioasă și vulnerabilă îi bate în piept. Asprimea extremă a atacurilor sale la adresa poeziei, a dragostei, a filozofiei face să se îndoiască de sinceritatea deplină a negării. Există o anumită dualitate în comportamentul lui Bazarov, care se va transforma într-o defecțiune și încordare în a doua parte a romanului. La Bazarov, eroii lui Dostoievski sunt anticipați cu complexele lor tipice: furia și amărăciunea ca formă de manifestare a iubirii, ca polemică cu binele care trăiește latent în sufletul unui negător. În sufletul eroului există potențial prezent mult din ceea ce el neagă: capacitatea de a iubi și „romantismul” și principiul național, sentimentul de familie și capacitatea de a aprecia frumusețea și poezia. Nu este o coincidență că Dostoievski a apreciat foarte mult romanul lui Turgheniev și figura tragică a „neliniștitului și dornic Bazarov (un semn al unei inimi grozave), în ciuda întregului său nihilism”. Dar antagonistul lui Bazarov, Pavel Petrovici, nu este pe deplin sincer cu el însuși. În realitate, el este departe de a fi aristocratul încrezător în sine pe care se preface că este în fața lui Bazarov. Manierele enfatice aristocratice ale lui Pavel Petrovici sunt cauzate de slăbiciunea interioară, o conștiință secretă a inferiorității sale, pe care Pavel Petrovici, desigur, se teme să o recunoască chiar și pentru el însuși. Dar îi știm secretul, dragostea lui nu este pentru misterioasa prințesă R., ci pentru dulcea simplă - Fenechka.
Astfel, ostilitatea socială reciprocă care izbucnește între rivali agravează nemăsurat aspectele distructive ale conservatorismului lui Kirsanov și ale nihilismului lui Bazarov.
În același timp, Turgheniev arată că negarea lui Bazarov are origini democratice și este alimentată de spiritul nemulțumirii populare. Nu este o coincidență că, într-o scrisoare către Sluchevsky, autorul a indicat că în persoana lui Bazarov „a visat la o persoană ciudată cu Pugaciov”. Personajul lui Bazarov din roman este lămurit de panorama largă a vieții provinciale desfășurată în primele capitole: relații încordate între stăpâni și slujitori; „ferma” fraților Kirsanov, poreclit popular „Vobylyi Khutor”; tăvăluind bărbați în haine larg deschise din piele de oaie; un tablou simbolic al pustiirii pre-post-poștale de secole: „păduri mici, râuri cu maluri săpate, iazuri minuscule cu baraje subțiri, sate cu colibe joase sub acoperișuri întunecate, pe jumătate împrăștiate, magazii strâmbe de treierat cu porți căscate în apropiere. hambare goale”, „biserici, uneori din cărămidă, cu tencuială căzută ici-colo, apoi cele de lemn, cu cruci înclinate și cimitire devastate...” Era ca și cum o forță elementară ar fi măturat ca o tornadă peste acest pământ părăsit de zei, fără a cruța nimic, chiar și bisericile și mormintele, lăsând în urmă doar durere plictisitoare, dezolare și distrugere.
Cititorului i se prezintă o lume în pragul catastrofei sociale; pe fundalul unei mari nelinistite viata populara iar figura lui Evgheni Bazarov apare în roman. Acest fond democratic, țărănesc, mărește caracterul eroului, îi conferă o monumentalitate epică și leagă nihilismul său de nemulțumirea populară, de răul social al întregii Rusii. În mentalitatea lui Bazarov, se manifestă aspecte tipice ale caracterului popular rusesc: de exemplu, o tendință de autoevaluare critică ascuțită. Bazarov mai deține în mâinile sale puternice „clubul eroic” - cunoștințele științelor naturale pe care le idolatrizează - o armă de încredere în lupta împotriva filozofiei idealiste, a religiei și a ideologiei oficiale a autocrației ruse bazate pe acestea, un antidot sănătos pentru ambele domnișoare. visarea cu ochii deschiși și superstiția țărănească. În nerăbdarea lui, i se pare că, cu ajutorul științelor naturii, toate întrebările legate de problemele complexe ale vieții sociale, artei și filosofiei pot fi ușor rezolvate.
Dar Turgheniev, care cunoștea lucrările naturaliștilor germani, idolii anilor șaizeci revoluționari și îl cunoștea personal pe Karl Vogt, atrage atenția nu numai asupra punctelor forte, ci și asupra slăbiciunilor materialismului vulgar al lui Vogt, Buchner și Moleschott. El simte că o atitudine necritică față de ei poate duce la rezultate negative de anvergură. Greșeala grosolană a materialiștilor vulgari a fost o idee simplificată a naturii conștiinței umane, a esenței proceselor mentale, care au fost reduse la cele elementare, fiziologice. Să remarcăm că arta, din punctul de vedere al lui Bazarov, este o perversiune dureroasă, prostii, romantism, putreziciune, că eroul îi disprețuiește pe Kirsanov nu numai pentru că sunt „barchuks”, ci și pentru că sunt „bătrâni”, „pensionați”. oameni” „, „cântecul lor s-a terminat”. Își abordează părinții cu aceleași standarde. Toate acestea sunt rezultatul unei viziuni antropologice înguste asupra naturii umane, o consecință a biologizării fenomenelor sociale și spirituale, care a dus la ștergerea diferențelor calitative dintre fiziologie și psihologia socială. În urma lui Vogt, democrații ruși au susținut că, pe măsură ce o persoană îmbătrânește, creierul i se epuizează și abilitățile sale mentale devin defecte. Respectul pentru experiența de viață și înțelepciunea „părinților”, sentimentul de paternitate care se formase de-a lungul secolelor, a fost astfel pus la îndoială.
Bazarov consideră, de asemenea, rafinamentul spiritual al unui sentiment de dragoste a fi o prostie romantică: „Nu, frate, toate acestea sunt licențiere și goliciune!... Noi, fiziologii, știm ce fel de relație este aceasta. Studiați anatomia ochiului: de unde acea privire misterioasă, așa cum spuneți? Totul este romantism, prostii, putregai, artă.” Povestea despre dragostea lui Pavel Petrovici pentru Prințesa R. nu este introdusă în roman ca un episod inserat. El apare în roman ca un avertisment pentru arogantul Bazarov.
Un mare defect se observă și în aforismul lui Bazarov „natura nu este un templu, ci un atelier”. Adevărul unei atitudini active, a maestrului față de natură, se transformă în unilateralitate flagrantă, atunci când legile care operează la niveluri naturale inferioare sunt absolutizate și transformate într-o cheie universală, cu ajutorul căreia Bazarov poate rezolva cu ușurință toate misterele existenței. . Nu există iubire, dar există doar atracție fiziologică, nu există frumusețe în natură, ci există doar ciclul etern al proceselor chimice ale unei singure substanțe. Negare relație romantică naturii ca templu, Bazarov cade în sclavia forțelor elementare inferioare ale „atelierului” natural. El invidiază furnica, care, ca insectă, are dreptul „să nu recunoască sentimentul de compasiune, nu ca fratele nostru autodistructiv”. Într-un moment amar al vieții, Bazarov este înclinat să considere chiar și un sentiment de compasiune ca pe o slăbiciune, negata de legile naturale ale naturii.
Dar pe lângă adevărul legilor fiziologice, există adevărul naturii umane, spiritualizate. Și dacă o persoană vrea să fie „muncitor”, trebuie să țină cont de faptul că natura la cele mai înalte niveluri este un „templu”, și nu doar un „atelier”. Și înclinația lui Nikolai Petrovici pentru visarea cu ochii deschisi nu este putredă sau aiurea. Visele nu sunt o simplă distracție, ci o nevoie firească a unei persoane, una dintre manifestările puternice ale puterii creatoare a spiritului său. Nu este oare uimitoare puterea naturală a memoriei lui Nikolai Petrovici când reînvie trecutul în orele sale de singurătate?

Nu este demnă de admirație imaginea uimitor de frumoasă a unei seri de vară pe care o admiră acest erou?
Acesta este modul în care forțele puternice ale frumuseții și armoniei, imaginația artistică, dragostea și arta stau în calea lui Bazarov. Împotriva „Stoff und Kraft” al lui Buchner se află „țiganii” lui Pușkin cu aforismul lor de avertizare: „Și pasiunile fatale sunt peste tot. Și nu există protecție împotriva soartei”; împotriva unei concepții cu picioarele pe pământ asupra iubirii - sentimentele romantice ale lui Pavel Petrovici; împotriva neglijării artei, a viselor cu ochii deschisi, a frumuseții naturii - gândurile și visele lui Nikolai Petrovici. Bazarov râde de tot etic. Dar „de ce râzi, vei servi”, - Bazarov este destinat să bea ceașca amară a acestei înțelepciuni de viață până la fund.
Din capitolul al treisprezecelea, în roman se coace o întorsătură: contradicții ireconciliabile se vor dezvălui cu toată severitatea lor în personajul eroului. Conflictul lucrării din exterior (Bazarov și Pavel Petrovici) este tradus în plan intern („duelul fatal” în sufletul lui Bazarov). Aceste modificări ale intrigii romanului sunt precedate de capitole parodiice-satirice, care descriu „aristocrați” provinciali vulgari și „nihiliști” provinciali. Declinul comic este un partener constant al genului tragic, începând cu Shakespeare. Personajele parodie, scotând cu josnicia lor semnificația personajelor celor doi antagoniști, ascuțin grotesc și aduc la limită acele contradicții care sunt inerente unei forme ascunse. personaje centrale. De la „fondul” comedic, cititorul devine mai conștient atât de culmile tragice, cât și de inconsecvența internă a fenomenului parodiat.
Nu întâmplător, după întâlnirea cu Sitnikov și Kukshina, trăsăturile de auto-amăgire încep rar să apară la Bazarov însuși. Vinovata acestor schimbări se dovedește a fi Anna Sergeevna Odintsova. "Poftim! femeile s-au speriat! - se gândi Bazarov și, trântindu-se pe un scaun nu mai rău decât Sitnikov, vorbi cu o obraznicie exagerată. Dragostea pentru Odintsova este începutul răzbunării tragice pentru arogantul Bazarov: îi împarte sufletul în două jumătăți. De acum încolo, doi oameni trăiesc și acționează în ea. Unul dintre ei este un adversar convins al sentimentelor romantice, un negător al naturii spirituale a iubirii. Un altul este o persoană iubitoare pasională și spirituală, pusă în fața adevăratului mister al acestui înalt sentiment: „Putea să facă față cu ușurință sângelui său, dar altceva l-a stăpânit, ceea ce nu a permis niciodată, de care și-a batjocorit mereu, care i-a revoltat pe toți. mândrie" Credințele „științifice naturale” dragi minții lui se transformă într-un principiu, pe care el, un negător al tot felul de principii, îl servește acum, simțind în secret că acest serviciu este oarb, că viața s-a dovedit a fi mai complicată decât ceea ce „fiziologii” stiu despre asta.

---